Ești invitat în Piatra Mare, să admiri spectacolul pădurii pline de culori și peisaje de vis. 🍃 🍂 Vom străbate Canionul Șapte Scări, 📶 o zonă îngustă între stânci, unde apa 💦 a creat un spectaculos canion, pe care îl vom parcurge pe treptele amenajate printre cascade. 💦💦 De la capatul de sus al Canionului ne indreptam spre Prapastia Ursului,🐻 un frumos loc de belvedere aninat deasupra unei stânci de înălțime considerabilă, dupa care continuăm urcușul spre cabană. Bine, apropo de Prăpastia Ursului, avem noi aici niște resentimente. 🔥 Cine știe, cunoaște. 💥💥💥
Cabana Piatra Mare ne așteaptă primitoare și cochetă, cu tot cu câinii cu păr creț și voie bună. 🐶 Duminică dimineață mergem spre vârful Piatra Mare, de unde vom admira Bucegii, Ciucașul și orașul Brașov, văzut ca din avion. ✈️ Revenim la cabană și coborâm pe un alt drum către casă.
P.S. Traseul nu are porțiuni abrupte și foarte expuse, făcându-l accesibil pentru începătorii în ale urcatului în munți, deci, curaj… 🤸♀️🤸♀️
📌 grup maxim: 15 persoane
.
📌Achitarea se face în lei conform cursului la zi al MICB. Pentru înscrieri se achită un avans în mărime de 50%.
🔖 100 € Servicii incluse:
🚌transport tur-retur
💊asigurare medicală
⛺️1 noapte de cazare la Cabană
🔸servicii de ghidaj montan autorizat
📲SUNĂ +373 68 40 99 70